duminică, 12 aprilie 2009

Cate ceva despre...Corina :D

INTERESUL FAŢĂ DE CONŢINUTUL JOB-ului

Corina preferă să se asocieze cu alţi oameni, din punct de vedere social, organizaţional şi recreativ. Pe lângă asigurarea companiei celorlalţi, asocierea este o arenă importantă şi un mediu pentru interacţiunea cu alte persoane, într-o mare varietate de moduri: conducere, administrare, supervizare, comunicare, servire, îngrijire, etc. Pentru a determina cum şi de ce trebuie să se ţină cont şi de alte trăsături. Corina preferă să se asocieze şi să interacţioneze cu alţi oameni.

Corina manifestă interes pentru a conduce oamenii şi activităţile lor. Astfel de aptitudini manageriale pot fi exercitate printr-o varietate mare de talente pe care Corina le-ar putea deţine.
Corina conştientizează foarte bine potenţialul său şi al celor din jur. Corina manifestă interes pentru activităţi dedicate binelui, dezvoltării şi bunăstării altora.
Corina manifestă interes pentru lucrul pe bază de proiecte planificate, organizate şi completate. Acest fapt indică o preferinţă către finalizarea proiectelor
Corina are o anumită curiozitate şi înclinaţie spre inţelegerea naturii şi utilităţii lucrurilor. Analiza şi experimentarea sunt parte a activităţilor atât vocaţionale cât şi recreative.Corina preferă, şi s-ar putea chiar să şi ceară, schimbarea şi varietatea. Monotonia şi rutina îi provoacă pierderea interesului, a dorinţei şi a energiei.

Corina preferă să fie în compania oamenilor şi, probabil, va evita activităţile ce se realizează separat de ceilalţi. Corina consideră că un mediu unit, o muncă în echipă, va facilita succesul unui proiect.
Corina manifestă un interes scăzut pentru activităţile fizice în care lucrul cu diferite obiecte este parte principală sau importantă, atât la serviciu cât şi în timpul liber.

TEMPERAMENTUL NECESAR JOB-ului

Corina maniferstă o motivaţie intensă pentru a se implica intr-un mod activ în proiecte alături de alţii. Corina simte şi acceptă un anumit nivel de responsabilitate faţă de binele, dezvoltarea şi câştigul celorlalţi. Corina preferă şi are nevoie de schimbare şi varietate. Schimbarea este motivatoare, stimulatoare şi energizantă. Corina caută mereu noi opţiuni, provocări, sarcini, cunoştinţe.
Corina preferă şi caută responsabilităţi manageriale. Accentul este pus pe control, pe un management ferm şi pe atingerea scopurilor, folosind ca instrumente talentele şi abilităţile celorlalti.
Cel mai probabil, Corina are o gândire de tip logic şi analitic. Identifică cu uşurinţă modul în care elementele se potrivesc, în mod logic.
Corina are o preferinţă ridicată pentru o poziţie şi un rol organizaţional cunoscut, cu influenţă, în care, şi din care, să servească corespunzător interesele organizaţiei.Corina nu preferă şi nici nu simte nevoia de a fi condus de alţii.

Corina nu agreează activităţile repetitive de ordin fizic. Astfel de sarcini devin repede plictisitoare, frustrante şi stresante. În asemenea activităţi, Corina caută şi reclamă pauze dese.
În general, Corina nu observă şi nu reţine detalii verbale. Prezintă, în schimb, o bună conştientizare a conceptelor, modelelor, ideilor generale etc. Corina „simte pulsul” a ceea ce vede.

APTITUDINI NECESARE JOB-ului

Corina are preferinţe şi motivaţii provenite din înţelegerea profundă sau “reală” a sensului ideilor şi cuvintelor şi din folosirea efectivă a acestora în comunicarea orală sau scrisă. Acest factor determină căutarea intenţionată a ideilor altora, pentru întrebuinţare personală, asimilare, înţelegere, etc. Sursele pot fi cărţi, alte publicaţii, documente, teatru, filme, televiziune, “reţeaua informaţională” sau internetul, etc. Accentul se pune pe comunicare şi pe colectarea informaţiilor. Activităţile literare nu sunt, în mod exclusiv, doar intelectuale, academice sau culturale. Acestea pot constitui un scop în sine. De asemenea, activitatea în scris nu este întotdeauna acompaniată de activităţi de comunicare, scrise sau orale. Pe de altă parte, activităţile comunicaţionale nu trebuie, în mod obligatoriu, să fie literare, în sensul clasic al cuvântului. O persoană nu trebuie să fie persuasivă pentru a comunica eficient, dar acest lucru ajută. Atunci când această trăsătură are la bază o puternică motivaţie, ca în acest caz, se sugerează atât aptitudini literare cât şi de comunicare, ce sunt sau pot deveni calităţi utile, sau se pot dezvolta în abilităţi. Este evident că numai o trecere în revistă a tuturor trăsăturilor va arăta clar conţinutul preferinţelor de comunicare şi a motivaţiilor sale.

Corina conştientizeauă detaliile în sine, şi observă relaţiile şi interdependenţele dintre acestea, asociindu-le cu ceva mai larg, unitar şi complet. Astfel, detaliile sunt privite ca parti importante ce pot duce la solutii viabile pentru diverse probleme.
Pentru Corina matematica nu este deloc punctul forte. Cel puţin la nivel de preferinţe mentale. Problemele matematice par a deveni şi mai mari dacă Corina încearcă să le rezolve. :)))))

OAMENI

Persuasiunea de care dă dovadă Corina relevă faptul că este mereu în căutare de a stabili în mod insistent un contact personal direct cu ceilalţi, de a transmite mesajele cu intenţia de a-l face pe interlocutor să accepte ceea ce are de zis. Dacă motivaţia rezidă din desfăşurarea unor activităţi remunerate pe bază de comision (de ex. vânzare), atunci Corina va forţa negocierea. Dacă motivaţia este fundamentată pe obiective filozofice sau non profit, atunci, cu siguranţă Corina se va transforma intr-un Don Quijote sau într-o Ioana d`Arc a zilelor noastre.

Motivaţiile acestei persoane sunt puternic bazate pe persuasiune, asociere socială şi pe aptitudini auditiv-muzicale şi vizual-artistice necesare antrenării si animării celorlalţi. Motivaţiile personale sprijină acceptarea responsabilităţilor legate de planificarea, delegarea şi supervizarea sarcinilor profesionale ale celorlalţi, în cadrul activităţilor operaţionale.

Trăsăturile filozofice, de operare cu cuvinte, trăsăturile manageriale şi/sau persuasive, activităţile ce presupun educarea, formarea sau influenţarea celorlalti sunt specifice pentru Corina.„Mentorul este o călăuză sau un îndrumător de nădejde.” Corina manifestă interes real şi preferă în mod conştient să analizeze existenţa, înţelesurile, scopurile, potenţialul oamenilor.

Impulsul de a negocia, persuasiunea, este mai mult de natură intelectuală decât psihologică, mai mult insistent decât agresiv, mai mult logic decât emoţional.

Corina are motivaţii foarte puternice spre a oferi ajutor necondiţionat celorlalţi, spre a se implica în acţiuni voluntare şi caritabile, pentru deservirea intereselor altora.

OBIECTE

Corina prezintă un interes deosebit de scăzut pentru activităţile de procesare şi manevrare, indiferent de ceea ce este procesat sau de cel ce face procesarea. Nu există preferinţe naturale faţă de acest gen de activităţi.
Sarcinile manuale nu constituie, sub nicio formă, activităţi de care Corina să fie motivat(ă). Activităţile rutiniere, elementare, senzoriale/fizice nu sunt preferate.Corina nu manifestă compatibilitate cu activităţile de tipul liniilor de asamblare în care individul este legat de procesele operaţionale. Asemenea activităţi devin repede plictisitoare. "A sta lângă o maşină cât e ziua de lungă" nu este definiţia unui job satisfăcător pentru Corina. Există prea puţină motivaţie pentru a înţelege maşinile.Corina manifestă o motivaţie foarte scăzută pentru a se implica în activităţi ce reclamă o atenţie sporită şi constantă asupra standardelor, măsurătorilor exacte.

DATE

Corina dovedeşte o puternică motivaţie pentru a coordona, pentru a prelua iniţiativa, pentru a manipula ceea ce are la dispoziţie, sau pentru a „pune lucrurile pe picioare”. Datorită acestor niveluri motivaţionale puternice, este foarte important de determinat dacă Corina a văzut mai întâi imaginea de ansamblu, a extras părţile ei importante, a făcut planuri, şi a dezvoltat strategii înainte de a trece la acţiune.Alături de alte activităţi şi preferinţe mentale, Corina vede imaginea de ansamblu şi însumează percepţiile, gândurile, informaţiile, datele, numerele, etc. în contextul acestei imagini.
Corina are preferinţe analitice, inovative, de cercetare şi descoperire. Activitatea mentală îi este direcţionată de stabilirea obiectivelor.
Corina preferă să pună accent pe utilitate atunci când i se cere să recunoască, identifice sau să clasifice elementele importante ale unui context.
Corina nu preferă activităţile ce implică sarcini ca duplicarea şi procesarea circularelor, buletinelor, plicurilor, etc.

RAŢIONAMENT

Corina posedă o motivaţie puternică pentru a utiliza imaginea de ansamblu, prin intermediul ideilor, conceptelor, opţiunilor şi strategiilor holistice. Aceasta nu înseamnă, nu sugerează sau nu implică faptul că gândirea se menţine doar într-un context holistic, dar înseamnă că prioritatea principală şi constantă, sau preferinţa atenţiei şi concentrării, este imaginea de ansamblu.
Preferinţele mentale manifestate de către Corina tind să fie orientate către ingineria sistemelor: identificarea, analizarea şi rezolvarea provocărilor/problemelor prin colectare de date, stabilirea problemelor, identificarea directiilor de actiune si gandirea unor initiative in rezolvarea probelemelor respective.
Corina nu este motivat(ă) să participe în activităţi simple, elementare, rutiniere.Activităţile metodice, meticuloase, de rutină nu sunt motivante şi nici nu sunt tolerate de către Corina. Schimbarea, varietatea, opţiunile, provocarea şi oportunitatea de a avansa în funcţie sunt ceea ce ea cauta.

CAPACITATE MATEMATICĂ

Corina prezintă o motivaţie naturală pentru a folosi, fructifica şi aplica matematica de nivel managerial pentru a evidenţia, analiza şi demonstra activităţile şi performanţa în afaceri. Această trăsătură face parte dintr-o preferinţă generală legată de management.Preferinţele manifestate de către Corina tind să fie investigative, exploratorii, analitice şi sistematice, matematica fiind un instrument important pentru desfăşurarea acestor activităţi.Corina nu manifestă interes pentru rutină sau pentru activităţi orientate către matematica elementară, deşi posedă capacitatea de a face acest lucru.

CAPACITATE VERBALĂ

Corina manifestă interes pentru activităţi ce implică descrierea, explicarea, predarea, ilustrarea şi interpretarea. Poate lua forma unei trăsături jurnalistice, destinată informării oamenilor. De asemenea, sunt implicate trăsături sociale, de lider, de influenţare, tehnice, de deservire şi funcţionale. Prin urmare, nu este necesară o trecere în revistă a tuturor trăsăturilor pentru o identificare mai corectă a preferinţelor acestei persoane legate de acest aspect. Corina manifestă un real interes pentru a se exprima, la nivel profesional, prin intermediul scrisului şi comunicării creative.

....nush cum au extras atatea informatii din niste raspunsuri care nu aveau nimic de-a face cu asa ceva :D ... si totusi e cat se poate de adevarat...that's me!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu