Pentru neinitiati, sexul este uimire si descoperire. Pentru experimentati, este agonie si extaz, nou si vechi, loc si de mai bine.
Pentru bolnavi, sexul este cel mai eficient medicament. Pentru cei care se iubesc, sexul este o experienta fizica absolut banala in care se impartasesc insa cele mai ciudate, frumoase si complexe sentimente interioare. Pentru obositi, sexul inseamna regenerare. Pentru depresivi, sansa de recuperare candva. Pentru matematicieni, este ecuatia perfecta. Pentru dezamagiti, alinarea ideala. Pentru timizi, exprimarea cea mai libera. Pentru copii, sexul este perioada de dinaintea sosirii berzei. Pentru frustrati, frustrarea cea mai mare.
Pentru fericiti, punctul fulminant si culminant al fericirii. Pentru neinitiati, uimire si descoperire. Pentru experimentati, este agonie si extaz, nou si vechi, loc si de mai bine. Pentru nimfomani, carnagiu, placere si vesnica nemultumire. Pentru depravati, perversiune si minciuna. Pentru posesivi, dovada ca pot la randul lor sa fie posedati. La nivel fizic stim ce se intampla atunci cand facem sex. Din punct de vedere stiintific, am aflat cum sta treaba cu hormonii fericirii. Ii stim beneficiile asupra sanatatii organismului si psihicului. Nimic de contestat. Pentru noi, oamenii obisnuiti sexul inseamna insa mult mai mult daca il asociem unui sentiment numit iubire. Asadar, este sex din dragoste cand:
Cand nu mai conteaza ceea ce esti in interior si nici cum arati in exterior. Cand uiti de propriile defecte interioare si de ale celuilalt, cand nu le mai vezi pe cele fizice. Cand trupurile sunt perfecte, iar sufletele nu mai conteaza. Atunci sexul este acceptare.
Cand saruti, mangai, spui vorbe de dragoste in tihna cand te afli in criza de timp. Cand faci dragoste in cele mai trasnite locuri fara sa-ti fie teama ca o sa fii prins. Atunci sexul este nebunie si adrenalina.
Cand simti ca ai putea sa stai nu doar o noapte, ci o viata intreaga in bratele celuilalt si sa nu te mai saturi. Si sa nu-ti doresti sa te inlantuie alte brate. Atunci sexul este apropiere si afectiune.
Cand te gandesti la celalalt ziua intreaga si tanjesti sa-i simti trupul, atingerea, sarutul pe gat, soapta in ureche, imbratisarea prelunga, respiratia sacadata. Atunci sexul este dorinta.
Cand tipi de bucurie si fericire ca ai atins punctul culminant. Atunci sexul este extaz, incatusare, sudoare, parfum, fericire sublima, recunostinta fata de celalalt.
vineri, 26 martie 2010
One-night stand cu fostul sau cum stiu eu sa spun adio
One-night stand cu fostul sau cum stiu eu sa spun adio
Am vrut intentionat sa fiu slaba, sa am remuscari, sa imi para rau, sa nu am demnitate, sa imi pierd capul mai ceva ca la 18. Am fost fericita si amintirea clipelor inca ma face fericita. Imi era sete de tipul asta de fericire si mi-a fost dor sa o potolesc astfel.
E racoare tare, asa cum se intampla doar in noptile intarziate de toamna, asa ca strang puloverul si mai rau in jurul meu. Aproape ca mi-e frig. E un scurt moment in care sunt singura si ma simt singura. Nu o sa fie pentru prea mult timp. Fumez tigara dupa tigara si incerc sa ma lupt cu secunde, cu ani de amintiri, cu gandurile astea imbibate pana la lacrimi de prezenta ta. Ah, cum nu stim deloc sa ne despartim unii de altii... Cum nu stim sa spunem niciodata “NU” amintirilor mai ales cand acestea ti-au fost dragi. Eu, eu... nu stiu sa spun nu, nici dupa atata timp... Ah, cat de nebun si frumos si tandru am facut dragoste cu ele si cu vechea mea iubire, ultima pe care am sa o uit... Am putut sa spun in sfarsit «adio», nu apucasem, nu asa cum vroiam eu...
Imi amintesc cum aveam 16 ani si trageam cu o placere voluptoasa din tigari, insa le aruncam cat colo cand simteam ca se apropie mama. Imi era rusine si jena si frica, insa cum mijlocul i se rasucea spre usa apucam cu o satisfactie nemaipomenita chistocurile pitite. Dar nu-mi amintesc sa fi existat vreo bucurie mai mare pe suprafata pamantului decat aceea cu care dadeam pe gat parfumul din chistocurile aruncate ghici pe unde.
Lumea in care ne miscam trupurile si ne crestem sufletele e facuta din reguli. Incalci una, se intampla doua: te joci cu trupul tau dupa cum iti canta sufletul sau iti canti sufletul dupa ritmurile inimii. Niciodata nu scapi de a treia: se spune ca, mai devreme sau mai tarziu, te incearca suferinta si te taie durerea. Tocmai mi-am incalcat prima regula personala, una la care tineam, ziceam eu, mai mult decat la ochii din cap si nu m-a traversat nimic. Nu din intamplare, ci voit, premediat, pentru ca am vrut sa-mi amintesc, sa traiesc, sa ma simt vie din nou, sa vad ce gust de rai si iad, pacat si naivitate are trecutul.
De ce ne punem in calea libertatii atatea bariere, atatea oprelisti cand e atat de simplu sa faci ceea ce simti? De ce suntem indulgenti cu altii si atat de intoleranti atunci cand vine vorba de propria persoana? Nu stiam cum o sa fie daca o incalc. Dar uneori e atat de confortabil si cald si bine sa-ti permiti sa pierzi in batalia cu tine... De ce e atat de minunat cand nu stii ce se intampla cu tine si ceea ce ti se va intampla maine?
Am vrut intentionat sa fiu slaba, sa am remuscari, sa imi para rau, sa nu am demnitate, sa imi pierd capul mai ceva ca la 18. Am fost fericita si amintirea clipelor inca ma face fericita. Imi era sete de tipul asta de fericire si mi-a fost dor sa o potolesc astfel.
E racoare tare, asa cum se intampla doar in noptile intarziate de toamna, asa ca strang puloverul si mai rau in jurul meu. Aproape ca mi-e frig. E un scurt moment in care sunt singura si ma simt singura. Nu o sa fie pentru prea mult timp. Fumez tigara dupa tigara si incerc sa ma lupt cu secunde, cu ani de amintiri, cu gandurile astea imbibate pana la lacrimi de prezenta ta. Ah, cum nu stim deloc sa ne despartim unii de altii... Cum nu stim sa spunem niciodata “NU” amintirilor mai ales cand acestea ti-au fost dragi. Eu, eu... nu stiu sa spun nu, nici dupa atata timp... Ah, cat de nebun si frumos si tandru am facut dragoste cu ele si cu vechea mea iubire, ultima pe care am sa o uit... Am putut sa spun in sfarsit «adio», nu apucasem, nu asa cum vroiam eu...
Imi amintesc cum aveam 16 ani si trageam cu o placere voluptoasa din tigari, insa le aruncam cat colo cand simteam ca se apropie mama. Imi era rusine si jena si frica, insa cum mijlocul i se rasucea spre usa apucam cu o satisfactie nemaipomenita chistocurile pitite. Dar nu-mi amintesc sa fi existat vreo bucurie mai mare pe suprafata pamantului decat aceea cu care dadeam pe gat parfumul din chistocurile aruncate ghici pe unde.
Lumea in care ne miscam trupurile si ne crestem sufletele e facuta din reguli. Incalci una, se intampla doua: te joci cu trupul tau dupa cum iti canta sufletul sau iti canti sufletul dupa ritmurile inimii. Niciodata nu scapi de a treia: se spune ca, mai devreme sau mai tarziu, te incearca suferinta si te taie durerea. Tocmai mi-am incalcat prima regula personala, una la care tineam, ziceam eu, mai mult decat la ochii din cap si nu m-a traversat nimic. Nu din intamplare, ci voit, premediat, pentru ca am vrut sa-mi amintesc, sa traiesc, sa ma simt vie din nou, sa vad ce gust de rai si iad, pacat si naivitate are trecutul.
De ce ne punem in calea libertatii atatea bariere, atatea oprelisti cand e atat de simplu sa faci ceea ce simti? De ce suntem indulgenti cu altii si atat de intoleranti atunci cand vine vorba de propria persoana? Nu stiam cum o sa fie daca o incalc. Dar uneori e atat de confortabil si cald si bine sa-ti permiti sa pierzi in batalia cu tine... De ce e atat de minunat cand nu stii ce se intampla cu tine si ceea ce ti se va intampla maine?
duminică, 14 martie 2010
Ce te defineste?
Incerc sa gasesc un raspuns macar satisfacator la o intrebare care ma framanta de o saptamana.
Am tot trait cu un sentiment destul de puternic ca stiu ce ma defineste..dar acum stau sa ma intreb..stiu asta cu adevarat? Si daca da...poate nu pun bine intrebarea. Poate ar trebui sa ma gandesc cine ma defineste?
E o convingere mai veche a mea ca esti definit si de universul in care te afli, de contextul pe care il traiesti si mai ales oamenii pe care ii ai langa tine, ca sa nu mai zic de cei cu care ai crescut.
Sunt departe acum de oamenii care m-au tot definit in ultimii 3 ani cel putin, si efectiv incerc sa-mi dau seama cine sunt eu, Corina, in absenta lor. Cum imi pot contura experienta de una singura alaturi de alti oameni care nu ma cunosc si la care nu ma pot raporta.
Cat de puternic trebuie sa fii sa reusesti sa indepartezi ceata si toate intrebarile astea chinuitoare, sa reusesti sa iesi la suprafata si sa le arati celorlalti ca esti tu, aceeasi persoana pe care tu insati o cunosti si de care esti sigura (sau sa-ti demonstrezi asta tie insati).
Cat de important este sa nu permiti contextelor viitoare sa te schimbe? Este bine oare sa te opui schimbarii? Raspunsul probabil este variabil si depinde de tipul schimbarii: pozitiva sau negativa. Ah, si cred ca depinde si cat de tare iti doresti sau nu sa te indepartezi de esenta a ceea ce reprezinti tu de fapt, asta daca stii, evident!
Ah .. prea multe variabile, prea multe semne de intrebare, prea multe intrebari existentiale...prea multe din toate..si totusi, prea putina siguranta.
Am tot trait cu un sentiment destul de puternic ca stiu ce ma defineste..dar acum stau sa ma intreb..stiu asta cu adevarat? Si daca da...poate nu pun bine intrebarea. Poate ar trebui sa ma gandesc cine ma defineste?
E o convingere mai veche a mea ca esti definit si de universul in care te afli, de contextul pe care il traiesti si mai ales oamenii pe care ii ai langa tine, ca sa nu mai zic de cei cu care ai crescut.
Sunt departe acum de oamenii care m-au tot definit in ultimii 3 ani cel putin, si efectiv incerc sa-mi dau seama cine sunt eu, Corina, in absenta lor. Cum imi pot contura experienta de una singura alaturi de alti oameni care nu ma cunosc si la care nu ma pot raporta.
Cat de puternic trebuie sa fii sa reusesti sa indepartezi ceata si toate intrebarile astea chinuitoare, sa reusesti sa iesi la suprafata si sa le arati celorlalti ca esti tu, aceeasi persoana pe care tu insati o cunosti si de care esti sigura (sau sa-ti demonstrezi asta tie insati).
Cat de important este sa nu permiti contextelor viitoare sa te schimbe? Este bine oare sa te opui schimbarii? Raspunsul probabil este variabil si depinde de tipul schimbarii: pozitiva sau negativa. Ah, si cred ca depinde si cat de tare iti doresti sau nu sa te indepartezi de esenta a ceea ce reprezinti tu de fapt, asta daca stii, evident!
Ah .. prea multe variabile, prea multe semne de intrebare, prea multe intrebari existentiale...prea multe din toate..si totusi, prea putina siguranta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
