Where to???

Cum s-ar traduce in romaneste…incotro? Momentan sunt in oraselul meu natal, inconjurata de oameni cu accent ciudat si ambitii marunte. E un oras minunat in esenta, mereu vesel si colorat in preajma sarbatorilor. Insa imi dau seama ca locul pe care pana acum 3 ani il consideram “casa”…e acum doar un oras in care ma intorc din obligatie, obligatie fata de parinti, bunici si alti oameni care m-au crescut si care tin la mine.

Imi dau seama ca sunt la sfarsitul facultatii si ca habar nu am incotro se indreapta viata mea. Sunt intr-un punct de cotitura si pt prima oara nu am idee ce directie sa apuc si ce-mi doresc sa fac mai departe. Oare toti trec printr-o astfel de etapa? De intors aici, nici gand, asta e un lucru de care sunt sigura...macar atat stiu. Cand eram mica imi doream cu disperare sa locuiesc in Brasov. E un oras atat de frumos cu perspective externe....acolo am copilarit si chiar si acum mi-ar placea sa ma reintorc, oameni frumosi si dintr-o bucata..Apoi, pe perioada facultatii am inceput sa ma gandesc mult la Cluj...e o varianta mai imbunatatita a Brasovului, desi oamenii sunt cam lenti acolo, nu stiu cat de repede m-as adapta (probabil destul de repede, sunt o persoana foarte adaptabila conditiilor de orice fel)...Si totusi...gandul unui nou inceput intr-un oras nou, fara prieteni, ma cam sperie...

Constanta...e un oras tare controversat. In primele zile de cand am ajuns aici mi-am dat seama ca il urasc. E o combinatie intre Bucuresti si un oras pricajit...e sters si nu se remarca prin nimic. Iarna e groaznic de pustiu...te deprima pur si simplu, iar vara e atat de plin incat simti ca te sufoci.. Nici oamenii nu mi-au placut..ii consideram atat de egoisti si lipsiti de maniere. Asa si sunt in realitate, insa e o trasatura generala. Sunt si oameni buni, mai toti prietenii mei sunt asa de fapt. Insa oricat mi-as dori, viata mea nu se invarte numai in jurul prezentului 
Ce fac aici? Domeniul de HR e atat de slab dezvoltat...Vorbeam azi cu un prieten drag si mi-a propus sa ma mut in Oradea sa lucrez la firma lui dupa ce infiinteaza un departament de resurse umane...si mi s-a parut tare haios! Sa strabat toata tara pt un job :D ... dar cine stie, poate asta o sa fac.

Sunt o mie de directii in care as putea sa o iau, insa nici una nu-mi ofera siguranta. Tu stii ce faci? Daca da, sa-mi spui si mie!

A new me…

Se apropie anul nou si deja 2 persoane foarte dragi mie m-au intrebat care sunt schimbarile pe care le vreau in viata mea o data cu 1 ianuarie 2009. Mi-a fost greu sa raspund ca e un moment pe care incerc sa il aman cat pot de mult. 2009 imi adce multa incertitudine si o data cu asta, nesiguranta. Sunt sentimente pe care pot spune ca le detest, insa sunt constienta ca le voi trai din plin.

Nu stiu ce ma asteapta pe plan profesional…un lucru e cert…o sa ma despart de activitatea pe care am indragit-o timp de un an si de niste oameni pe care efectiv ii iubesc! O sa fie greu..o sa fie cea mai mare provocare din ultimii 2 ani, insa undeva in adancul fiintei mele imi dau seama ca nimic nu dureaza o vesnicie si tot ce are un inceput, are si un sfarsit. Poate e mai bine asa…cine stie?! Tot ce stiu e ca trebuie sa o fac, obligata fiind de circumstante..desi momentul cu pricina o sa fie sfasietor! Oamenii…cu siguranta vor ramane in inima mea. Tot anul 2009 o sa-mi aduca sfarsitul facultatii, o licenta si un examen de care sper sa trec cu bine.

La nivel personal…vreau sa am langa mine oameni care ma iubesc si carora nu le e rusine sa o arate! M-am saturat de falsitate si fatarnicie. Vreau sa intru in al patrulea an de relatie si mai vreau sa-mi pastrez toti prietenii pe care mi i-am facut in ultimii doi ani. Ma tot repet in ceea ce priveste prietenia pt ca e un subiect delicat. Cu totii ne dorim prieteni, dar nu facem compromisuri niciodata pentru a-i pastra…si cand zic compromisuri nu ma refer la cine stie ce sacrificii umilitoare, ci strict la orgoliul ala tampit care deseori te indeamna sa faci lucruri pe care ajungi sa le regreti. Tot ce-mi doresc dintr-o prietenie e sinceritate si loialitate. Atat! Niste lucruri atat de simple si totusi pe care le gasesti atat de greu la oamenii din ziua de azi…

Okei…asta imi doresc, dar ce sunt eu dispusa sa fac pt asta?

Stateam zilele astea si meditam, pt ca circumstantele imi permit sa meditez, ca in ultimul an am avut o viata atat de activa incat am uitat de mine si de cei dragi. Nu am stat deloc sa ma gandesc la ce fac si la tot ce obtin eu la nivel personal din ceea ce fac. Cam asta am facut zilele astea intr-un orasel uitat de lume, un oras caruia obisnuiam sa-i spun “acasa”. E mare lucru sa iti faci timp pentru o balanta personala. Imi dau seama acum de multe lucruri pe care le-as fi putut corecta din timp daca m-as fi putut concentrat asupra lor. Insa, cum niciodata nu e prea tarziu, o sa fac asta de la anul. Am uitat sa pretuiesc gesturile simple si momentele simple de bucurie. O sa zic mai mult „multumesc” si mai ales „imi pare rau” (3 cuvinte pe care le-am cam evitat in ultima vreme). O sa ma distrez mai mult cand o sa am ocazia si o sa revin la vechea mea zicala live every moment as if it’s your last one.

Tot la nivel de atitudine imi propun sa fiu mai deschisa fata de oameni, indiferent de natura lor si sa nu mai critic atat de mult. Desi imi dau seama ca daca imi pierd spiritul critic pierd o buna parte din mine si din ce am dobandit in ultima perioada. Spriritul critic iti permite sa fii tot timpul atent la detalii si sa ai gandirea aia analitica pe care, personal, o pretuiesc mult! Deci aici, ma mai gandesc daca imi doresc sau nu sa fiu critica… Nu vreau sa renunt la sinceritate si obiectivitate. Intotdeauna spun ce gandesc, nu-mi place sa-i mint pe ceilalti si nici sa ma mint singura. Ma consider o persoana obiectiva, desi pana si afirmatia asta e subiectiva ca vine de la mine J. Obiectivitatea in sine consider ca nu exista…fiecare priveste lucrurile prin filtrul personal si asta inseamna mult subiectivism. Insa cu toate astea vreau sa fiu impartiala, daca obiectiva oricum e imposibil. Cum sa fii impartial daca intotdeauna avem preferinte? Il preferam pe unu’ cu care ne intelegem mai bine, sau pe unu’ care ne-a facut o favoare, sau pe altu’ ca e mai dragutz s.a.m.d. Stiu ca in momente cheie, gen vot (nu politic), niciodata nu am tinut cont de preferinte cat m-am orientat dupa competentele oamenilor si abilitatea lor de a se descurca. Asta imi doresc sa fac si in continuare. Oare de ce oamenilor le e greu sa faca asta in cazul unui vot secret? Tocmai, votul e secret, nimeni nu o sa stie ce ai votat…atunci de ce votezi in functie de simpatia sau antipatia ta pt o persoana cand in adnacul sufletului stii bine ca nu merita? Oare decizia finala nu conteaza catusi de putin? Nu am reusit niciodata sa inteleg lucrul asta…si nici nu vreau sa-l inteleg. Imi doresc doar sa-mi pastrez coloana vertebrala.

Ce-mi mai doresc in 2009 la nivel personal? Hmm….sa fiu mai optimista si mai increzatoare in mine. In ultima vreme multi mi-au zis ca am multa incredere in mine si m-am gandit mult la asta insa nu imi dau seama care sunt momentele in care dau dovada de increderea asta…eu pur si simplu nu o vad. Sper sa apara la un moment dat de-a lungul anului viitor..

Mai sunt atatea lucruri pe care mi le doresc la nivel personal…As vrea sa las in urma mea oameni cu mai multa initiativa, oameni care sa gandeasca mai mult singuri decat sa astepte indicatii de la altcineva…oameni care sa-si doreasca sa faca lucruri dragute pentru altii fara sa li se spuna despre asta, sau fara sa li se induca ideea, oameni care sa-si doresca mai mult sa fie in centrul atentiei si sa conduca, oameni care nu numai ca vor mai multe pt ei dar si fac tot ce le sta in putinta sa ajunga acolo. Nu-mi doresc sa fiu apreciata pt nimic, nu merit aprecierile nimanui, as vrea doar sa vad astfel de oameni in urma mea……Atunci as putea spune ca plec multumita si mandra dintr-o organizatie care da curaj oamenilor pe mai departe!

Stau sa ma gandesc acum si probabil toti oamenii spun ca vor sa fie mai buni in noul an. Nu stiu daca vreau sa fiu mai buna…stiu doar ca am nevoie de o schimbare, de un reshape cum s-ar zice. Va zic mai tarziu daca l-am obtinut sau nu….

Undeva...

Undeva mi-ar placea sa fii tu...sa ajungi la mine cu gandul si sa ma chemi langa tine. Mi-ar placea sa te simt aproape si totusi sa iti simt lipsa.

Vreau sa imi ghicesti gandurile cum ai stiut sa o faci intotdeauna. Stiu ca o singura privire e suficienta cat sa-ti dai seama care e starea mea de spirit si mai stiu ca ai face orice sa o schimbi. Mereu ai avut puterea sa schimbi ceva in mine...oare acum mai poti? Daca da, vreau....vreau sa fiu...fericita. Eu, o fiinta fericita de dimineata pana a doua zi dimineata...oare e posibil? Stiu ca poti, insa mai vreau sa mi-o arati. Macar o data...o ultima data inainte ca monotonia si sedentarismul sa ne invaluie si sa ne reprime instinctele. Vreau sa fim noi, cei de la inceput, care ne-am descoperit pas cu pas...ajungand la ceea ce suntem azi. Iubesc iubirea ta si iubesc modul tau de a fi...mereu atent sa nu ma deranjeze ceva si mereu atent la ce-mi doresc. Vreau sa te redescopar, sa ma redescoperi.

Pentru tot ce a fost si tot ce o sa urmeze, te iubesc!

Cugetari...intrebari...

Cugetari despre ce? Nici eu nu stiu...despre mine, despre tine, despre tot ce ne inconjoara.

Ce sunt oamenii? Ce e viata? Ce e dragostea/ura? De ce toata lumea cauta explicatii pentru toate astea? De ce avem nevoie de certitudini cand viata in sine e incerta?

La ce bun sa te chinui o viata intreaga sa gasesti explicatii, cand nu stii niciodata cat timp mai ai sa le gasesti. Exact cand crezi ca ai gasit raspunsul...whaam, imprevizbilul se intampla si-ti da peste cap toate teoriile...

De ce ne e greu sa acceptam lucrurile asa cum sunt? Toate astea sunt intrebari la care si eu caut un raspuns, desi imi dau seama ca e in van si ca nu exista un raspuns corect sau gresit ci o multitudine de perspective. Nu mi-a placut niciodata sa filozofez...am urat filozofia! Toti suntem filozofi la un moment dat, pentru ca toti avem pareri despre viata. De ce ar trebui sa stiu cum gandeste unul sau atul? La ce bun? Ei nu traiesc viata mea la fel cum eu nu as fi putut sa o traiesc pe a lor. Sau as fi putut?!? Crezi in reincarnare? Eu nu...dar niciodata nu ai cum sa fii sigur. Nu te asigura nimeni de asta, si daca te-ar asigura de ce l-ai crede/ ai crede-o?

De ce incercam sa ne impunem parerea. Clar cu totii avem una, e propria noastra perspectiva, care apare in mod natural ca reactie la un anumit lucru. Si evident toti suntem subiectivi...de ce sa gandesc ca tine sau ca el, cand eu vad lucrurile altfel? De ce imi spui "asa se face"? Cine decide asta? TU? In cel mai bun caz pot constientiza diferenta de mentalitate si pot alege un anumit mod de lucru sau o anumita perspectiva, insa in nici un caz nu ASA SE FACE si nici ASA E!

Multe intrebari fara raspuns, multe incercari de a gasi un fir logic a ceea ce numim viata si toto ce implica ea. Si totusi, revin la intrebarea de la inceput...pentru ce? Poate pentru ca asa simti ca ai o mica ratiune de a trai? Vrei sa gasesti un standard in functie de care sa te orientezi(= a pattern)? Sau pentru ca simti nevoia la un moment dat sa exteriorizezi...si sa gasesti ceva sigur de care sa te agati in toata marea asta de incertitudine?

Daca te regasesti in toate intrebarile astea, atunci poate e cazul sa incepi sa gasesti raspunsuri sau sa continui...si daca gasesti ceva plauzibil, anunta-ma si pe mine! Poate o sa reusesc sa profit de multitudinea de perspective de care vorbeam!